Doamne, pustii sunt casele fara copii, si triste inimile sotilor care nu au urmasi. Chiar daca nu avem credinta dreptilor, care pentru rugaciunile lor s-au invrednicit sa aiba copii, pentru mila Ta cea nemasurata nu ne lasa, Atotputernice Doamne, ci vezi suspinul inimilor noastre. Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făptur In intervalul de patruzeci de zile de la nasterea pruncului lauza este considerata necurata trupeste, motiv pentru care ea nu poate intra in Biserica si nu se poate impartasi cu Sfintele Taine. Rugaciunea din a 40-a zi este o declarare oficiala, printr-o randuiala liturgica, a incetarii necuratiei ei. Rugăciune la Maica Domnului, pentru ajutor la naștere și pentru sănătatea pruncilor care se nasc. Preamilostivă Doamnă, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare! Primeşte smerita noastră rugăciune şi nu ne lepăda pe noi, ocrotirea şi scăparea noastră, şi nu te îngreţoşa de noi, nevrednicii, ci ca o milostivă nu înceta a te ruga Celui născut din tine să Știm că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ți-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne povățuiască pe noi pe calea mântuirii și să ne sprijine cu darul Său la vreme de ispite și de încercări și să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuților și nevăzuților vrăjmași. Vay Tiền Nhanh Chỉ Cần Cmnd.

rugaciune pentru nastere de prunci